Casa străbunicului / Das Haus Des Urgroßvaters
Cum a început restaurarea casei
Casa am descoperit-o într-o dimineață de toamnă când, plecând de la Șura Sasului, am hotărât sa îmi beau cafeaua umblând prin sat. Am văzut clădirea părăsită ce avea ușa de la poartă întredeschisă, de parcă mă invita să intru… Am intrat timidă, însă dornică să aflu ce este dincolo de zidul uriaș, specific caselor săsești. Când am văzut vița de vie care năpădise tot locul mi-am imaginat o poveste despre cine locuise aici… Fusesem parcă transpusă într-o altă lume. Bineînțeles că nu am luat casa de la străbunicul Johan, nici măcar de la copiii lui… Personajele mi le-am imaginat așa cum auzisem eu povești despre oamenii din zonă. Dar atunci când pășești efectiv în curtea unde au stat probabil astfel de oameni în trecut, nu ai cum să nu te teleportezi într-o altă lume. Am vrut să transmit mai departe acest sentiment, să ofer și altora o experiență unică, astfel că am hotărât să iau casa și să o restaurez ca și cum ar fi fost a lor
Mi-am propus să readuc totul la viață de dragul poveștii, fiindcă imi doresc să te invit și pe tine în acest tărâm minunat, unde îți poți da voie să visezi ce dorești.
Restaurarea nu a fost ușoară, casa fiind într-un grad avansat de degradare. Vița de vie, care invadase curtea, se sălbăticise și era bolnavă, prin urmare nu a mai putut fi salvată. Am replantat viță de vie și pomi fructiferi, care s-au prins rapid. Grădina deja a înverzit și ne bucurăm să întâmpinăm turiștii în mijlocul naturii. Sunt atâția oameni care caută pe internet “cazare în natură în Transilvania…” Dar puțini ar fi dat o șansă acestui loc. Eu însă am crezut în el. Și suntem mândri că am reușit să punem pensiunea în circuit
Cum am gândit totul
În momentul în care am discutat cu arhitecții despre restaurare m-am gândit că Ana și Johan ar fi putut sta în casa mare, iar camerele din stânga curții, ce erau construite mai recent, mi-am imaginat că sunt ridicate special pentru copiii lor, ca să aibă parte de intimitate.
În camera din spatele casei, cu terasă proprie, mi-am imaginat că era camera de lucru a Anei. Acolo țesea iarna și supraveghea copiii în timp ce se jucau în grădină… Ce minunat e pentru oaspeti să vină acum, aici, și să trăiască propria poveste, să își creeze propriile amintiri!
În spațiul unde înainte erau grajdurile mi-am imaginat ca fiind un spațiu comun, unde se strângea toată familia în jurul unei prăjituri de rubarbă și a unei carafe cu vin.
Beciul, care pe vremuri adăpostea butoaiele cu vin ale lui Johan, a fost transformat în sală de distracții. Aici oaspeții pot juca biliard sau pot sta de vorbă în voie, savurând un pahar cu vin.
Deoarece pe Johan mi-l imaginasem ca fiind viticultor, am denumit camerele după soiuri de struguri specifice perioadei de timp și zonei.
Când am achiziționat mobilierul am incercat să fie cit mai aproape de un mobilier specific zonei iar pictura acestuia să fie cu influențe săsești.
Ana și Johan, fiind o familie atipică, ar fi ales poate și ei acea mobilă, picturile cu porumbei și inimioare amintindu-le de povestea lor de dragoste. Iar cele cu struguri de meseria lui Johan.
Îmi amintesc de perioada când cautam cazare pentru mine și familia mea. Am făcut totul așa cum mi-ar fi plăcut mie să găsesc. Și sper să fie și pe placul vostru.
La fațadă am păstrat elementele arhitecturale, am refăcut crucea – simbol pus pe casele săsești după ce au fost preluate de români. Iar deasupra ușii de la intrare, unde în mod tradițional se punea icoana, am pus o copie după o icoană de la muzeul icoanelor pe sticlă, din Sibiel.
Am pus suflet în fiecare colțișor din casă și din curte care a fost restaurant. Astfel am participat și noi, centimetru cu centimetru, la recrearea poveștii.
Vă așteptăm cu drag sa intrați în povestea noastră sau sa vă creați propria poveste!